Product Manager (B2C)

Engie

Qualifications
Benefits
Skills

PRODUCT MANAGER (B2C)

B2B & B2C PRODUCT MARKETING

BUCUREȘTI

ENGIE Romania

La ENGIE Romania, dorim să venim în întâmpinarea nevoilor clienților noștri și să îi ajutăm să își atingă obiectivele, într-un mod eficient. Căutăm oameni talentați, care să pună clienții în centrul a tot ceea ce facem. 

În prezent, căutăm o persoană care să aibă experiență solidă în zona de Marketing și management de proiect, pentru a se alătura departamentulu B2B & B2C PRODUCT MARKETING, în calitate de PRODUCT MANAGER (B2C). 

Dacă îți dorești să faci următorul pas în carieră, alături de o echipă competitivă și profesionistă, trimite-ne CV-ul tău. Ne poți ajuta să construim un ENGIE mai bun. Totul începe cu angajați remarcabili. Totul începe cu tine. 

Ce vei face:

  • Vei colabora cu departamentul Strategic Marketing, cu scopul de a identifica nevoile clienților, obtinând astfel informații relevante care pot determina dezvoltarea produselor viitoare. 
  • Vei identifica segmentul și tipul de client relevant pentru produsele din portofoliu. 
  • Vei crea Business Case pentru lansările de produse, în colaborare cu echipele de reporting, pricing, sales. 
  • Vei elabora documentația necesară în procesul de validare și implementare de produs. 
  • Vei iniția scrierea cerințelor de dezvoltare de noi produse sau oferte și vei participa la workshop-urile de clarificare a acestora. 
  • Te vei asigura că toate funcțiunile interne ale companiei sunt pregătite să susțină lansarea noilor produse/ oferte. 
  • Vei colabora cu departamentele IT, Vânzări, Back Office, Legal, Customer experience, Digital, Comunicare, pentru a defini procesele referitoare la implementare. 
  • Vei asigura comunicarea corespunzatoare a produselor dezvoltate prin colaborarea cu departamentul de Comunicare, urmărind timpii agreați. 
  • Vei oferi suport în elaborarea materialelor de training. 
  • Vei acționa ca un manager de proiect în coordonarea, gestionarea și monitorizarea eficientă a tuturor campaniilor de marketing pentru implementarea de noi produse/ oferte, pe toată durata de desfășurare a acestora, asigurându-te că sunt îndeplinite obiectivele țintă. 
  • Vei dezvolta o relație de parteneriat cu toate funcțiunile relevante din cadrul organizației, pentru a asigura alinierea transversală a campaniilor de marketing pentru produsele/ ofertele din segmentul de piață alocat (B2C) și pentru a garanta calitatea și performanța produselor înainte și după lansare. 
  • Vei iniția și propune ajustări ale produselor/ ofertelor sau ale planurilor de marketing/ programelor promoționale, dacă este cazul. 
  • Vei oferi suport pentru întreținerea, actualizarea și gestionarea catalogului de produse din cadrul companiei. 
  • Vei reprezenta compania în relațiile cu partenerii externi care participă în campaniile de marketing. 
  • Vei realiza analize, rapoarte de activitate pentru identificarea oportunităților de dezvoltare a liniilor de business și a vânzărilor pentru fiecare segment de piață. 

Experiență, calificări, cunoștințe și abilități:

  • Studii superioare finalizate, cu diplomă de licență (de preferință în domeniul Marketing, Comunicare, Economic, Financiar);
  • Minimum 2-3 ani experiență relevantă într-o poziție similară (management de produs și de implementare campanii de marketing);
  • Minimum 2 ani experiență în management de proiect/ proiecte transversale și cu echipe mixte din diverse arii de activitate;
  • Cunoștințe de lucru în Micorsoft Office;
  • Cunoștințe de limba engleză la nivel mediu;
  • Cunoștințe despre utilizarea instrumentelor de marketing, a stadiilor de dezvoltare ale produselor, a strategiei de preț și despre ciclul de viață al produselor;
  • Cunoștințe de management de proiect;
  • Foarte bune abilități de comunicare și prezentare;
  • Capacitate de previziune, planificare, analiză și sinteză. 

Constituie avantaj:

  • Experiență de lucru în sisteme de tip CRM;
  • Cunoașterea activității de achiziție și vânzare de gaz, energie electrică și servicii tehnice. 

Beneficii

  • Asigurare medicală privată pentru tine și familie;
  • Acces la un program de dezvoltare personală și profesională;
  • Tichete de masă;
  • Concediu de odihnă extins, în funcție de vechimea în muncă.

Doar persoanele selectate vor fi invitate la interviu. 

În cazul în care optezi să ne transmiți datele tale cu scopul de a candida pentru poziția menționată în prezentul anunț, te rugăm să iei cunoștință despre prevederile Notei de informare cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal ale candidaților: https://www.engie.ro/wp-content/uploads/2022/09/ER_Nota-de-informare-Candidati.pdf 

Despre ENGIE

Grupul de companii ENGIE Romania activează în următoarele domenii de activitate: distribuţie şi furnizare de gaze naturale, producție din surse regenerabile și furnizare de energie electrică, precum și soluții verzi și servicii tehnice pentru instalaţii de gaze naturale şi centrale termice. ENGIE Romania şi filialele sale deservesc un portofoliu de 2 milioane de clienţi, operează o reţea de distribuţie de circa 22.600 km, deţin o capacitate de producție din surse verzi de 121 MW şi au 4.300 de angajaţi.

Read Full Description
Confirmed 17 days ago. Posted 30+ days ago.

Discover Similar Jobs

Suggested Articles